Loading Events
This event has passed.

Societatea pentru Inovație, Dezvoltare și Educație Medicală – SideMED, sub egida Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, organizează evenimentul online RadioCORD – Modulul III – MALFORMAȚII CARDIACE CONGENITALE.

Evenimentul abordează principiile de bază ale imagisticii cardiovasculare în malformațiile cardiace congenitale, și prioritizează abordarea multidisciplinară a acestora, de la modalitățile de diagnostic până la tratamentulul intervențional.

Cui se adresează evenimentul?
Studenților la medicină generală și medicilor rezidenți.

Cum se desfășoară evenimentul?
Online, în timp real și interactiv, pe Zoom. Nivelul de dificultate al informației oferite va fi progresiv și variat, de la noțiuni fundamentale la aspecte avansate și prezentări de cazuri din practica clinică.

Cât durează Modulul III?
Aproximativ 5 ore.

Tematică:

  • Implicații embriologice în dezvoltarea anomaliilor cardiace congenitale;
  • Noțiuni de anatomie imagistică cardiovasculară;
  • Evaluarea radiografică a bolilor cardiace congenitale:
    • de interes istoric?
    • abordarea radiografiei toracice în malformațiile cardiace congenitale;
  • Ultrasonografia:
    • bazele formării imaginii ecografice;
    • rolul în evaluarea imagistică a malformațiilor cardiace congenitale;
  • Imagistica CT și RMN în malformațiile cardiace congenitale:
    • noțiuni introductive;
    • anomalii de arc aortic;
    • tetralogia Fallot;
    • transpoziția de vase mari;
    • returul venos pulmonar aberant.
  • Tratamentul endovascular al malformațiilor cardiace congenitale.

  • Coordonator: Dr. Marian Pop
  • Lectori invitați: Dr. Anca Sglimbea, Dr. Alexandra Martin-Stoica, Dr. Patricia-Carmen Chișcariu, Dr. Andreea Rus, Dr. Diana Orsan.

Detalii organizatorice:

  • Participare: 69 RON
  • Data: 14.01.2021
  • Limba de predare: română

În ziua care precede evenimentul, participanții cu înscrieri complete vor primi un email cu link-ul de participare la evenimentul desfășurat pe Zoom.

Drepturile pentru înregistrarea evenimentului sunt rezervate.

Pentru orice întrebare ne puteți contacta printr-un mesaj pe pagina de Facebook SideMED.