Loading Events
This event has passed.

Societatea pentru Inovație, Dezvoltare și Educație Medicală – SideMED, sub egida Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade” din Târgu Mureș, organizează a noua ediție a workshop-ului Basic Surgical Techniques.

Tematica workshop-ului încearcă să urmărească, pas cu pas, cea mai eficientă metodă de fundamentare a noțiunilor de bază din chirurgie, cu aplicabilitate ulterioară la workshop-urile specializate și în practica medicală.

Cui se adresează evenimentul?
Studenților care doresc să intre pentru întâia oară în contact cu manevre chirurgicale, și celor care doresc să exerseze și să își perfecționeze tehnicile de bază.

Cum se desfășoară workshop-ul? 
După prezentările teoretice, fiecare doi participanți beneficiază de ajutorul unui trainer care se ocupă de explicarea și clarificarea nelămuririlor ce pot apărea după acestea, urmând apoi să explice pas cu pas procedurile practice adiacente prezentărilor, până la înțelegerea și executarea cu succes de către participant a acestora.

Cât durează evenimentul?
Acesta este structurat pe două zile, cu împărțirea tematicii astfel încât să se permită participanților parcurgerea ei într-o manieră relaxată și conform ritmului de învățare a fiecărui participant în parte.

Cum aflu dacă am fost acceptat?
Coordonatorii evenimentului îi contactează telefonic pe toți cei acceptați pentru confirmarea participării și oferirea detaliilor despre pașii care trebuie urmați mai departe. Participarea se achită doar DUPĂ această confirmare, și conform detaliilor furnizate de către coordonator.

TEMATICĂ:

o Noțiuni de Asepsie și Antisepsie
o Instrumentarul chirurgical de bază
o Pansamente și Bandaje (doar teoretic)
o Tipuri de noduri utilizate în chirurgie
o Managementul unei plăgi traumatice
o Tipuri de suturi utilizate în chirurgie

Participare: 120 RON

Perioada: 19-20 februarie 2022
Limba de predare: română

Înscrierea se face prin apăsarea butonului ”ÎNSCRIERE” de mai jos și completarea formularului!

Având în vedere situația epidemiologică, vă rugăm să țineți cont de faptul că numărul de locuri disponibile este limitat.

Prioritatea revine așadar studenților:

  • refuzați anterior;
  • din ani mai mari;
  • înscriși primii.

Vă așteptăm!