Loading Events
This event has passed.

Societatea pentru Inovație, Dezvoltare și Educație Medicală – SideMED organizează, sub egida Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș și sub coodronarea Doamnei Asist. Univ. Dr. Anda Mihaela Cerghizan, a șaptea ediție a workshop-ului Basic Medical Techniques.

Tematica workshop-ului urmărește să aducă în prim plan importanța efectuării corecte a anamnzei și a examenului clinic obiectiv, noțiuni indispensabile stabilirii unui diagnostic prezumtiv.

Cui se adresează?

Atât studenților din anii preclinici, cât și celor din anii clinici, care doresc să își dezvolte capacitatea de a interacționa cât mai eficient cu pacientul, în vederea obținerii informațiilor relevante pentru stabilirea unui diagnostic prezumtiv cât mai precis.

Cum se desfășoară workshop-ul?

După prezentarea teoretică a aspectelor ce vizează efectuarea corectă, completă și eficientă a anamnzei pacientului și a examenului clinic obiectiv pe aparate și sisteme, instructorul va realiza și o demonstrație ce urmărește fixarea noțiunilor teoretice anterior iterate. Ulterior, studenții vor avea posibilitatea să pună în practică noțiunile acumulate, suprevegheați de către instructor.

Cât durează evenimentul?

Acesta este structurat pe o zi, cu împărțirea tematicii astfel încât să se permită participanților parcurgerea acesteia într-o manieră relaxată și conform ritmului de învățare a fiecărui participant în parte.

Cum aflu dacă am fost acceptat?

Unul din cei doi coordonatori ai evenimentului îi contactează telefonic pe toți cei acceptați pentru confirmarea participării și oferirea detaliilor despre ce pași trebuie urmați mai departe. Taxa de participare se achită DOAR după această confirmare, și conform detaliilor furnizate de către coordonator.

TEMATICĂ:

  • Noțiuni Teoretice:

o Anamneza

o Examenul clinic obiectiv pe aparate și sisteme

  • Practic:

o Simulare – pacient prezentând o patologie a cărei diagnostic prezumptiv este sugerat de semiologia și simptomatologia aferentă.

 

Participare: 60 RON

Data: 18 februarie 2023

Limba de predare: română

Înscrierea se face prin completarea formularului de mai jos!

 

Vă rugăm să țineți cont de faptul că numărul de locuri disponibile este limitat.

Prioritatea revine așadar studenților:

  • refuzați anterior;
  • din ani mai mari;
  • înscriși primii.

Vă așteptăm! #SideMED #UMFST

Formularul de înscriere se va închide la 150 % capacitate

Înscrierile pentru acest eveniment s-au închis.